Noi probleme pentru Kovesi. Cele două abateri disciplinare constatate de Inspecția Judiciară. Raportul a fost trimis CSM

Noi probleme pentru Kovesi. Cele două abateri disciplinare constatate de Inspecția Judiciară. Raportul a fost trimis CSM
Publicat: 11/04/2018, 16:19
Actualizat: 11/04/2018, 16:37

„București, 11 aprilie 2018. Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de doamna Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție („DNA”) pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute:

– de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, respectiv „nerespectarea dispozițiilor procurorului ierarhic superior date în scris și în conformitate cu legea” constând în aceea că a încălcat cu știință dispozițiile art.7 alin.(3) din Ordinul nr. 5/12.01.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care se referă la competența de a dispune și a efectua controlul tematic: „controlul pentru situații deosebite și controlul tematic se dispun de către conducătorii unităților de parchet și se realizează de către aceștia în mod direct sau prin procurori anume desemnați”, prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detașat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic la două servicii teritoriale.

– de art. 99 lit. m) teza a II a din Legea nr. 303/2004, respectiv „nerespectarea în mod nejustificat (…) a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente” constând în aceea că, pentru efectuarea aceluiași control tematic, a încălcat cu știință dispozițiile art. 65 alin.(3) din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată, transpuse în dispozițiile art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție, care se refera la atribuțiile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și prevede că acesta : „exercită controlul asupra activității procurorilor și a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnați;”, prin desemnarea consilierului procurorului șef al DNA, judecător detașat, aflat într-o vădită stare de incompatibilitate”, transmite Inspecția Judiciară (IJ), printr-un comunicat de presă.

„Prin încălcarea regulamentului și desemnarea, în calitate de membru al echipei de control, a unui magistrat aflat într-o stare obiectivă și vădită de incompatibilitate, s-a adus atingere principiilor legalității, imparțialității și regulilor fundamentale (prevăzute de articolele 1 alin. 5, 16 alin. 1 și 2, 20, 21 alin. 3, 132 alin. 1 din Constituția României, art.5 din Legea nr.303/2004 rap.la art. 58 alin.(3) din Legea nr.303/2004 și art.65 alin.(3) din Legea nr.304/2004), precum și prestigiului și credibilității actului de justiție în înfăptuirea căruia a fost implicată Direcția Națională Anticorupție”, potrivit IJ.

Raportul Inspecției a fost transmis Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Anterior, inspectorii au făcut o altă verificare în urma căreia au constatat alte abateri disciplinare în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi.

Una dintre abaterile disciplinare ale procurorului șef al DNA, constatată de inspectori, se referă la înregistrările apărute în spațiul public, din timpul unei ședințe de lucru, pe data de 18 iunie 2017.

„Procurorul șef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilității instituției, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniștri”, de impact mediatic, și-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv și general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 și a folosit exprimări inadecvate la adresa Curții Constituționale și a unui judecător al Curții Constituționale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcție de care se prioritizează soluționarea dosarelor este impactul mediatic al acestora și calitatea oficială a persoanelor cercetate”, spuneau inspectorii, într-un comunicat de presă, în ianuarie.

Potrivit sursei citate, Kovesi a folosit „față de colegii procurori un ton superior și agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică și deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare și a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremației Constituției și a legilor, precum și a imparțialității procurorilor”.

O altă încălcare a legii se referă la un e-mail trimis de procurorul șef, în care, spun inspectorii, „a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte si expresii cu un conținut vădit denigrator, insultător și amenințător, respectiv „lași”, „bârfitori”, „infractori”, făcând cunoscut acestora faptul că „există deja un cerc de suspecți” ,cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligația de rezervă și normele de conduită atașate profesiei de magistrat”.

De asemenea, Inspecția Judiciară susținea că Laura Codruța Kovesi ar fi încălcat Regulamentul de ordine interioară al DNA, „care se referă la atribuțiile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și prevede că acesta : „urmărește repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea și pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea și operativitatea soluționării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilitățile în exercitarea funcției”, prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate”.

În cadrul acestei acțiuni este vizat și adjunctul procurorului șef al DNA, magistratul Marius Iacob. Acesta ar fi săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de articolul care reglementează „nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa..” „constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declarație de abținere, deși se afla, în mod vădit, în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 și art. 66 Cod procedură penală”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer